Adevarat lucru, n-am fost niciodata prea prietenoasa sau prea deschisa si nici n-am tanjit sa-mi fac prieteni din oricine sau sa ma var in vorba fara un oaresce temei.
Am tot auzit de-a lungul timpului, de la oameni carora le-am fost draga, indemnul de a nu mai fi asa “salbatica!” si-ntotdeauna m-am gandit ca vor veni in viata mea, cand le-o fi vremea, tot felul de lucruri sau oameni care sa ma imblanzeasca.
As minti sa spun ca nu privesc cu oarecare interes darul pe care-l au cate unii de a se urca in tren si de a deschide imediat o conversatie cu un om necunoscut, de a palavragi interminabil, despre ilustre banalitati, de a-si povesti firesc viata ca la psihoterapeut, vecinului de scaun in avion….
Stiu ca am sa raman “salbatica” in fata multor lucruri si stiu ca mi-e bine asa, pentru ca pur si simplu asa sunt eu… Sunt insa lucruri sau oameni care nu stiu cum naiba dar au reusit sa ma imblanzeasca total, carora m-am daruit fara sa stau pe ganduri.
1. In primul rand m-au imblanzit cuvintele. Cuvintele atent mestesugite m-au imblanzit cel mai tare. Cred ca e un dar foarte de pret acela de a scrie si de a vorbi cu mestesug;
2. M-a mai imblanzit si marea. Marea calda, limpede, cu valuri frumoase si gust de dor de duca.
3. M-au imblanzit definitiv cafelele inmiresmate si prajiturile cu branza dulce, fina, delicioasa;
4. M-a imblanzit mirosul de munte pe care-l simt in serile de vara la Posada si pe care il port mereu cu mine;
5. Ma imblanzesc oamenii autentici, unici, adevarati pe care-i recunosc dintr-o mie si pe care “cu chingi de fier mi-i leg de suflet”;
6. Ma imblanzesc copiii mici de tot care miros intr-un fel foarte special a lapte dulce;
7. Ma imblanzeste liliacul meu de la Posada pe care-l iubesc ca pe un om….
Pe tine ce te-a imblanzit? Ai chef sa-mi spui?
Si pana atunci sa dam drumul si la muzica. Acum
Mariana Iosif's blog 
Marie,
Ce naiba cauti tu pe net cand ai atatea probleme
sa te regasesti? Sau poate asta incerci?
Ce imblanzire?
Trebuie sa ne imblanzim?
Asta cu liliacul si cu muzica este lamentabila.
Hihihi, rautacios mai esti (:-)))!
De regasit m-am mai regasit, m-am mai pierdut…Poti sa fii regasit tot timpul?
Om vedea ce-o sa mai am chef sa scriu in continuare dar stiind ca vine primavara e posibil sa fiu si nitel mai ranjita si mai sprintara. Dar nu pot sa ma jur ca asa va fi.
Uite cum m-ai facut de am scos partea cu muzica…(:-)) Totusi de melodia lui Bryan Adams din final nu m-am indurat.
Imi place prea tare.
Nici la liliac nu renunt. Dar acu sunt lamentabila doar 50%.
Mie mi-a placut mult acest topic.
Si eu sunt cel putin la fel de „salbatica” precum Mariana. (Ma autointitulez asociala).
Inteleg textul Marianei nu in sensul in care exista lucruri care ma fac sa socializez mai mult, ci in sensul in care imi plac si ma insenineaza, ma ataseaza, emotioneaza, lumineaza.
Asadar, in sensul Exupery-ian al imblanzirii, pe care l-am prins la Mariana, pe mina ma imblanzesc (ordinea e intamplatoare):
– cartile (in special auto-biografii, biografii, „istorie mica”, romane si poezii)
– muzica simfonica sau camerala, Mozart, Chopin, Haendel, Marcello. Plus Brel, Piaf (ca sa am si placerea versurilor)
– artele plastice (cine le-o fi zis „frumoase” astora ca sa le diferentieze de celelalte?). Arhitectura, pictura si sculptura. Mai putin arta video si instalatiile, care imi plac uneori, dar nu ma imblanzesc. O casa veche sau un conac, un portret sau un peisaj izbutit, o statuie cu forta sau gingasie – la astea ma refer.
– liliac, soc, iasomie, margarete, maci, petunii, lacramioare, ghiocei, salcami, lalele, narcise… si multe alte plante ce incanta ochii si nasul.
– animalele, pasarile si alte vietuitoare – de casa sau nu. Ma bucura si ma distreaza pisoii, cateii, fazanii, aricii, eretii, cucii, cotofenele, codobaturile, randunicile, licuricii, broastele. Nu chiar toti, dar multi dintre ei. Mi-a placut pana si un serpisor descoperit in drum.
– o cana de lapte cald, de ceai bun, un vin sprintar sau Leffe bruna. O mancare buna, sincera si nesclifosita.
– focul afara seara, in curte, pe langa luminile Ploiestiului, stelele, luna, norii, urmele avioanelor cu reactie.
– marea (cum zice Mariana: calda si mangaietoare, daca se poate azurie ca in Grecia). Delta Dunarii, cu canalele ei misterioase si pline de minunatii.
– vestigiile. Cioburi ceramice romane sau grecesti, cladiri vechi, masina de cusut a bunicii, pozele in sepia.
– oamenii buni. Nu gasesc de fiecare data timpul, contextul si uneori chiar curajul de a impartasi multe cu ei, dar e reconfortant sa ii stiu acolo, ca exista si sa am bucuria de a sta langa ei, vorbi cu ei sau doar a-i asculta din cand in cand.
– soarele, caldura in orice forma. Caldura unei revederi. Caldura unei case primitoare. Caldura unui mesaj de la un prieten.
– visele. Cu ochii inchisi sau deschisi.
Ar mai fi…
Viata e tare frumoasa si – cu riscul de a spune si mai multe platitudini – noi suntem plini de resurse. Putem gasi repede ce sa ne imblanzeasca; totul este sa ne uitam in jur. Suntem foarte norocosi ca putem alege sa stam cat mai mult printre lucrurile care ne imblanzesc. Doar ca uneori nu o facem la timp.
E o zicala care nu-mi place deloc: „sa nu vezi padurea din cauza copacilor” (ceea ce se presupune ca e de rau). Cred ca e trist sa nu vezi copacii din cauza padurii. Sa nu vezi detaliile, sa nu vezi personalitatile din cauza maselor amorfe. Nici marea n-are niciun farmec, daca nu prinzi fiecare val, cu forma si forta sa, cu spuma lui alburie, cu reflexiile lui, cu sunetul lui unic si urma lui pe nisip.
Multumesc mult draga mea Irina
Scrie frumos Irina.
Daca nu era blogul tau, clampaneam.
Ar putea sa deschida ceva pe net.
Si totusi, nu pot sa tac, Irina,
„Om liber, tu vei iubi intotdeauna marea / Marea iti e oglinda si sufletul ti-l vezi…”
Charles Baudelaire – „Om si Mare”.
Gata, tac.